Obiective turistice

Complexul ecvestru Domeniul Salgo se află la doar 12 km de oraşul Sibiu, la limita dintre localităţile Cristian şi Orlat, în zona Mărginimii Sibiului, numită Destinaţie Europeană de Excelenţă pentru Turism şi Gastronomie în 2015. Este o zonă de confluenţă între trei culturi şi civilizaţii diferite: saşii şi landlerii din Cristian şi românii din localităţile mărginene.

Aceste teritorii au fost zonă de hotar între cele trei grupuri etnice, adesea marcate de conflicte, dar care au dat naştere unui puternic multiculturalism ce se resimte atât de bine şi astăzi în tradiţiile noastre, patrimoniul construit, gastronomie, port popular şi chiar vocabular. Odată ajunşi la noi, luaţi-vă timpul necesar pentru a descoperi întreaga zonă!

Sibiu

Obiectivele sale, istoria, poveştile şi patrimoniul sunt atât de fascinante încât te pot surprinde mereu, indiferent de câte ori îl vizitezi. Vă propunem un tur alături de ghizii noştri (visitsibiu.com) – va fi o vizită agreabilă cu multe poveşti şi legende interesante.

Traseul cuprinde următoarele obiective: strada Cetăţii (cu fostele turnuri şi ziduri de apărare), Piaţa Schiller, Piaţa Mică (cu al său Turn al Sfatului, vestitul Pod al Minciunilor, Casa Artelor, Casa Luxemburg), Piaţa Huet (Biserica Evanghelică, Casa Calfelor), Pasajul Scărilor, Casa Altemberger (Muzeul de Istorie), Strada Centumvirilor, Catedrala Ortodoxă, Str. Mitropoliei, Piaţa Mare (Muzeul Brukenthal, Primăria, Biserica Romano-Catolică, Casa Haller, Casa Albastră), Parcul Astra.

Sibiel

Sibielul este cunoscut datorită tradiţiilor atât de bine păstrate, gastronomiei locale dar, mai ales, datorită Muzeului de Icoane pe Sticlă, cu o impresionantă colecţie din diverse regiuni ale ţării.

Muzeul găzduieşte şi trofeul „Mărul de Aur” (Pomme d’Or) – un Oscar al turismului, premiu pentru excelenţă atribuit de către Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism Zonei Ecoturistice Mărginimea Sibiului. Este locul ideal pentru o plimbare relaxantă şi explorarea valorilor locale.

Cristian

Localitatea Cristian a fost întemeiată în urmă cu opt secole de coloniştii saşi sosiţi în zonă, în frunte cu greavul Christian. Saşii au ridicat o frumoasă biserică pe care au fortificat-o ulterior adăugând ziduri şi turnuri de apărare. Mai târziu au sosit şi landlerii în localitate, colonişti veniţi din nordul Austriei.

Vă recomandăm o vizită la biserica fortificată cu al său faimos Turn al Slăninii (unde puteţi degusta câteva din produsele locale tradiţionale). Dacă aveţi timp, vă propunem şi o plimbare pe străzile localităţii (singurele din România numerotate) –  pentru a admira stilul arhitectural săsesc al caselor. Nu uitaţi să luaţi camerele foto pentru a surprinde cuiburile de berze…La Cristian se află cea mai mare comunitate de berze din România.

Orlat

La Orlat vă recomandăm o drumeţie pe dealul Cetatea Scurtă. E un loc ce respiră istorie….Multe evenimente importante s-au desfăşurat aici de-a lungul veacurilor. Nu departe, se afla cetatea Salgo, punct strategic de apărare pentru mărgineni în perioada medievală. In secolul XVIII la Orlat a funcţionat Regimentul I Grăniceresc pentru apărarea frontierelor Imperiului Austro-Ungar.

Troiţa şi urmelor fostelor tranşee de pe deal ne amintesc că aici au avut loc lupte grele în 1916 între trupele române şi cele germane şi austro-ungare. Dacă ajungeţi pe dealul Cetatea Scurtă luaţi-vă suficient timp pentru a vă bucura de peisaj…Este cu adevărat spectaculos!

Mărginimea Sibiului şi Drumul Regelui

Pornind de la complexul nostru puteţi vizita oraşul Sălişte (localitatea care a dat cel mai mare număr de academicieni români), apoi localităţile mărginene Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina…Drumul continuă, prin munţi, până pe Transalpina.

Denumită şi Drumul Regelui, aceasta face legătura între Transilvania şi Oltenia. Aflată la peste 2.000 de metri altitudine Transalpina este cel mai înalt drum din România care poate fi traversat cu maşina.

Multe poveşti circulă despre acest drum: ar fi fost construit de romani în timpul războaielor cu dacii, apoi folosit de mărgineni pentru a-şi trece oile în Oltenia. Germanii l-au pieturit în timpul Primului Război Mondial iar in perioada interbelică a fost reconstruit şi inaugurat de însuşi Regele Carol al II-lea. Drumul Regelui porneşte  din Jina şi coboară pe o distanţă de 7 km până la Sugag după care continuă până la Rânca şi Novaci.

In Marginimea Sibiului mai sunt atâtea locuri minunate de vizitat: Răşinari, Sălişte, staţiunea montană Păltiniş, Gura Râului dar şi localităţile de origine săsească Cisnădioara şi Cisnădie.

Alba Iulia (Alba Carolina)

Zona in care este amplasat complexul nostru a fost una strategică aflăndu-se pe drumul via carolina, drum ce unea cetatea Sibiului de cea a Albei Carolina (Alba Iulia). De la complexul nostru, în mai puţin de o oră de mers cu maşina ajungeţi la cetatea Alba Iulia, una dintre cele mai frumoase cetăţi din Transilvania şi una dintre puţinele construite în stil Vauban.

Alba Iulia este ideală pentru o plimbare relaxantă şi explorarea unui patrimoniu atat de bogat…iar dacă nimeriţi in weekend nu rataţi schimbul de gardă!

In drum vizitaţi şi cetatea de la Câlnic,  simbol al comunităţii săseşti din aceste locuri, înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Evenimente

Evenimente in Sibiu

Evenimente in Marginimea Sibiului

Cu peste 100 de evenimente anuale împărţite de-a lungul anului,  Sibiu oferă un mijloc plăcut de petrecere a timpului liber, cu evenimente variate, culturale ori sportive, pentru toate vârstele şi toate gusturile. Atunci când sunteţi în Sibiu verificaţi agenda cultural-sportivă; cu siguranţă veţi găsi un eveniment pe placul dumneavoastră.

De origine crestină ori păgână, o bună parte din vechile tradiţii şi datini moştenite de la strămoşii noştri se păstrează şi astăzi de la o generaţie la alta.

O buna parte a acestor tradiţii este legată de sărbătorile de iarna (Crăciunul, Anul Nou, Sfântul Ioan, Boboteaza, etc). Asociate cu aceste sărbători, acestea anunţă incheierea unui an şi inceperea unui nou an care să aducă sănătate şi prosperitate.

Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu

…al treilea festival ca mărime din Europa. Timp de zece zile (în luna iunie) se desfăşoară în întregul judeţ sute de spectacole de teatru, muzică, dans, animaţie stradală, spectacole de lumini şi artificii, concerte.

Colindul Junilor (Gura Râului)

A doua zi de Crăciun, după slujba religioasă, junii (imbrăcaţi în costume tradiţionale – pantaloni cu clopoţei şi podoabe, pălării cu pene şi pieptar) ies în piaţeta din faţa bisericii şi dansează tradiţionalul “Căluţ”. Apoi aceştia pleacă cu colindul la preoţii din sat, primar şi reprezentanţii comunei.

Marele Premiu al Municipiului Sibiu – Călărie

…un eveniment deosebit dedicat tuturor iubitorilor de echitatie. Concursul de sărituri peste obstacole este organizat sub directa supraveghere şi îndrumare a Federaţiei Ecvestre Române.

Intâlnirea Junilor (Sălişte, 28 decembrie)

Intalnirea junilor este un eveniment ce reuneşte tineri juni din mai multe localităţi sibiene şi nu numai. După parada costumelor tradiţionale, fiecare jude, in cadrul unei procesiuni bine stabilite, promite să păstreze şi să ducă mai departe datinile şi obiceiurile străbunilor săi. La sfârşitul jurământului junii se prind într-o imensă horă a unirii – un adevărat spectacol de port tradiţional şi datini străbune.

Alte evenimente importante…

  • Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF)
    …An de an acest festival atrage invitaţi de marcă, pelicule în premieră naţională, proiecţii în aer liber.
  • Festivalul Internaţional de Folclor Cântecele Munţilor
    …Un festival dedicat muzicii tradiţionale, dansului şi portului popular specific diverselor etnii de pe teritoriul ţării noastre.
  • Festivalul Medieval
    …Festivalul Medieval înseamnă concerte live de muzică medievală, animaţii stradale, lupte de stradă, turniruri, spectacole de teatru profesionist sau amator, ateliere meşteşugăreşti.
  • Târgul Olarilor
    …târgul reprezintă o oportunitate de a descoperi tehnicile olăritului tradiţional, dar şi cu ceramica modernă chiar prin demonstrații la roata olarului.

Festivaluri tradiţionale

Vara, în Mărginimea Sibiului au loc diverse festivaluri tradiţionale de celebrare a cantecului şi portului popular. Dintre acestea amintim:

  • Bujorul de Munte (Gura Rîului)
  • Sus pe muntele din Jina (Jina)
  • Sărbătoarea oierilor (Tilişca)
  • Sărbătoarea portului popular (Gura Rîului)
  • Festivalul Brânzei şi al Tuicii (Răşinari)